sa n-o aud …

04 iulie, 2016

Seara spre noapte, liniste, cald. 
Unul – cel mai mic, oprit brusc in mijlocul clipei cu manutele impreunate sub varful nasului, pecetluind gura ca sa nu scape dorintele strigate, cu ochisorii sus, undeva departe, ca o icoana fără altar, fără biserica. Eu prinzand momentul cu coada ochiului, mai mult intuind ca se-ntampla ceva, si oprindu-ma brusc, ca sa nu mistui magia.
Fatuca alba, ca un crin pistruiat isi ia ragaz. Arunca cuvintele sus, fara sunet, acolo unde sufletul lui crede ca ajung la urechi atotputernice. Ma uit la el, si-as vrea sa nu-l pierd niciodata asa, in zbaterea asta de aripi.
…..
– Mami, m-am rugat! Erau patru dorinte, da’ nu de Wii, sau jocuri,…. erau importante! Da’ nu ti le spun, ca sa se indeplineasca! Vezi steaua aceea de sus; la ea au ajuns! Pune-ti si tu o dorinta – acum, ca te tin de mana! Da’ sa n-o aud!

Matei

Dragoste cu gust de mar bun

30 iunie 2017

Matei ieri: 
– Mami, de ce tot ce-mi dai tu de la tine, e mai bun decat ce am eu, chiar daca e acelasi lucru?
– Ce vrei sa spui, Matei?
– Pai de ce atunci cand tu rupi o bucata din marul tau si mi-o dai, acea bucata e mai buna decat marul meu?
– Pentru ca ce simti tu Matei, nu e gustul marului, e gustul dragostei pe care-o simti tu fata de mine!
– Atunci tu vrei sa spui ca gustul dragostei mele pentru tine are gust de mar bun?

Sanzaiene – 24 iunie 2013

Astazi mi-am pus rochia alba, cea noua …iesita la soare, prima data in ziua Sanzaienelor!
Imi zburatacesc in suflet fluturi de vara, stand culcata in fanul campiei arse de soare, parjolita de dorurile mele dupa maci, luminata si cernuta de sanzaienele sufletelor noastre – cele dinlauntru, si de cele mici,…fosnitoare,….calde ca painea proaspat scoasa din cuptor – mirosind a miere si picurand aur la fiecare mangaiere – de dinafara!
Astazi o sa impletesc cununi de focuri deasupra crestetelor noastre ca sa ne tina de urseala pentru ce va sa vina.
Astazi am sa-i fauresc aripi de lumina Anicului meu si-am s-o invat sa mangaie cararile aburinde ale dorurilor. Am sa-i tes Mateutului scut de vraji – fuioare de vant impletite cu dorinte – si-am sa-l imbrac cu el, ca sa-l apere in luptele cele mai aprige cu gandurile cele mai innegurate.
O sa ma asez la poalele culmii si-o sa-mi rasfir gandurile-n iarba asteptand sa prinda radacini ca sa m – afund tot mai mult in liniste!
La noapte-mi voi arunca marama pe acoperisul lumii si voi astepta sa te cunosc din nou, si iara, si sa-mi revad campul de maci ce-mi tainuieste minunile noastre.

66 – mi regalo, un recuerdo

13418766_10153577889616892_6311414920615144892_n

El olor de pescado a rebosar de la sala de al lado, donde un judío pelirrojo te recompensa con una sonrisa y un cariño; “¡Hola, eres tú quien admira las delicias!”

La sonrisa se vuelca bajo el bigote plateado, y la réplica ácida (del bote de tornasol); “¡Solo las menores de 20 años, de estatura esbelta y piel parda!”

(Y esto, después de un intercambio  de sardinas entre láminas, ambas de color azul claro)

Al lado, ruido de metal golpeado por cuchillas gruesas cortando carne de pescado, lomo de atún, escamas, limpiando marisco, …

El mostrador del bar estrecho, la silla vieja y alta sin respaldo, los codos de encima del tablero, la misma mujer fea pero sonriente delante de ti, fotos en la pared de delante con personas desconocidas, de otros tiempos.

Pan negro aliñado con aceite de oliva, pimiento rojo, sardina ahumada cortada en un juego de X y 0 y mi oído escuchando  historias sobre un sábado normal, en la ciudad fundada por el cónsul romano Quinto Cecilio Metelo Baleárico en el año de gracia 123.

13406816_10153577893491892_6425519444112862045_n

23…

Tu esti floarea soarelui atunci cand ma trezesc ratacind prin praf …
Mic dejun dupa 23 de ani – ziua in care m-am trezit aruncata in niste cearsafuri noi, straine, cu simturile amortite, fara farmecul povestilor cu zane si printi. Cred ca si el era la fel; doi copii crescuti fara exercitiul convieturirii impreuna … , astazi cu o adolescenta la inceputuri si-un taifun cu genele marcate de toata rebeliunea a doua generatii. Cel putin Bunu si eu stim unde am depozitat samanta furtunilor dinlauntruri. Spre norocul nostru adolescenta e acolo, far in intunericul si vuietul furtunilor, si vine tot de undeva necunoscut mie cu o liniste si-o intelepciune pentru care sunt recunoscatoare, dar pentru care nu am nici un merit. Si-apoi melodia asta care imi aduce aminte de poezia Adelei despre Udo si gradina lui si-a ei, si-mi aduc si eu aminte de gradinile mele, de copilaria mea dinaintea vietii cu el, de Luminita si Danut. Si cum faceam lumina acolo unde, in intunericul cascarabetelor constructorilor din spatele blocului desferecam comori, pictam peretii aceia gri murdar, vopseam tricourile noastre anoste, ne invarteam cu fata spre gaura care aducea lumina, hohoteam de-atata bucurie, …. si rad singura in fata mesei cu cafea – m-am facut mare, m-am intepenit in dragoste. Si ascult taifunul povestind despre cum se va emotiona mai spre seara cand va privi rucsacul pentru tabara pentru ca nu va mai fi cu noi vreo 3 zile, pentru ca piciorutele lui subtirele nu ma vor mai pipai peste noapte dupa ce s-a furisat la noi in pat, asa cum face de cand s-a nascut. Si arunc cu coada ochiului o privire Anicului care-mi zambeste sagalnic in coltul buzelor stiind ca taifunul o sa aiba momente de DOR!!! Tonul vocii ei in capul meu imi gaseste busola, ma duce acolo unde linistea e stapana peste suflet, si-mi susoteste “nu ma prinzi, mami!”, “ce-ai fufut aici”?, “mami, nu ma zgadili!” cu voce de pasare ciripitoare, asa cum era ea, cu vreo 10 ani in urma.
Dupa 23 de ani suntem aici, in bucataria de peste mari, eu cu nostalgiile mele, copiii mustacind … I think you’re love will be too much…, el zambind in fericirea lui mica.
Si inainte de a ne face mari, viata ne-a lasat sa ne plimbam sufletele printre lanuri de fericire facuta verde si mai apoi aurie.
Oare dragostea ar fi prea mult?

sunflower-fields

Alegeri

Doua zile in urma un client de-al meu, englez, ma intreaba ce e comunismul. Intrebare fireasca venita dupa o discutie despre Brexit, ignoranta, nivel scazut de educatie al populatiei, laboralisti care proclama idei comuniste intr-un regat declarat oficial prin 1700. Ii spun cu inima grea ca in afara de ideologii si destul de multa si incapatoare demagogie, pentru cei mai multi dintre noi, la “firul ierbii” inseamna frig, intuneric, lipsa identitatii, indobitocire si dezumanizare implícita ca repercursiune a tuturor lipsurilor mai inainte mentionate. Reducerea individului cu capacitate de intelegere si venit pe lume cu o genética privilegiata la nivel de vierme – taratoare obisnuita cu intunericul, lipsita de demnitate. Din pacate pentru multi trecuti prin asa ceva cu urmari iremediabile, singura scapare insa pentru ceilalti, putini fiind, educatia.
“Spread the Word about it!” – mi-a spus intristat.
Doua saptamani in urma, alt client, belgian – Babette! Chip bronzat, par rar pieptanat pe langa urechi, ochi vii, tineri, neastamparati – fost profesor universitar, proaspat pensionata. “Ce zi frumoasa! Nu-i asa ca-i minunat?” – ea.
Si-ncepe sa-mi povesteasca fara s-o pot opri ca-i fericita, ca poate calatori, ca poate zburda asa cum si-a dorit toata viata ei, ca-i libera acum dupa un sot bogat, medic, acum singur si putred de bogat, dar singur, si inca vreo cinci copii facuti cu el – o fata si patru baieti. Si mai apoi o sora nebuna, cu vreo suta si ceva de caini, cu o casa la tara in Ungaria. Si ea, din nou fericita, povestindu-mi ca a fost in Romania intr-un proiect european intre universitati, ca o sa mearga la mine acasa, in nord, ca sa ma cunoasca mai bine. Ca n-o sa ma uite, ca-i sunt draga, c-o sa ma scrie in poeziile ei de acum, din libértate!
Si-apoi raman cu mine si cu gandurile mele si ma-ntreb de ce nu ne-am crescut dupa ce am gasit lumina, si caldura, si de ce nu ne-am umanizat macar un pic, chiar daca n-am stiut ce-i aia inainte. Episoadele de mizerie, de neputinta, de scarba si micime au ramas aceleasi dupa 30 de ani de cand avem lumina. In inlauntrurile noastre a ramas destul intuneric insa, intr-atat incat sa transmitem asta si la urmatoarele generatii. Nu am stiut sa ne iubim, sa ne valoram, sa ne mangaiem macar o data – sa ne iertam si sa evoluam. Citesc si vad scarbita episoade de mult intuneric spiritual, episoade traite si de mine in mod direct si de 99% dintre noi macar o data in viata. In loc sa ne ingrijim bolnavii, ii umilim, in loc sa admiram si sa pastram valorile le calcam in picioare si le aruncam la gunoi.
Cred ca nu mai suportam lumina, ne orbeste. Suntem predestinati sa traim intuneric, ne place acolo, ne place mocirla, degeaba sunt oameni afara care incearca sa ne intinda o mana de ajutor. E trist, dar eu macar o am pe Babette. Maine o sa ridic ochii si-o sa zambesc; Nu-i asa ca-i minunat?
Foto credit: Cristian Gache 

60531371_10156192010416892_954206858313203712_o

Maci

Astazi venind spre servici ma gandeam la campurile intinse ale sufletului meu ….. si-acum stiu de ce!
Stiti ce culori au? 🙂 Sunt lanuri galbene-verzui, cu maci sangerii rasfirati penste tot. Si macii stiti ce sunt? Sunt tot ce simt eu cand sunt cu copiii mei – atat de puternice sunt culorile simtirilor mele cu ei, si pentru ei, si despre ei; … tasnesc din mine si sunt vitale,sangerii …. Da’-s frumoase, si delicate si fragile, ca o floare de mac, si trebuie ingrijite si pastrate cu grija,c a sa nu li se scuture petalele!
Din cand in cand mai dau cate-o raita prin lanuri vanturile amintirilor. Cand imi vine dorul de pui, arunc printre maci cate-o adiere de dor si culeg amintiri si ma vindec!
Si cerul sufletului meu e senin, si chiar daca vine vreun nor – ma fac tare, si puternica si hranesc macii, ca sa nu mi-i smulga sau distruga vreo furtuna.
Si astazi e o zi in care am nevoie sa ma “vindec”, pentru ca astazi e ziua fauritorilor de maci din lanurile sufletelor de parinti. Astazi salasluiesc acolo unde cresc macii si nu vreau decat sa respir odata cu ei trecutul,  prezentul si viitorul!

240_F_153450695_DGpKdMykqE4DjNW8MxD5Z1DEeZsmrvmu

Revenue management with humor

Why this? Because one day I decided that the world of sales strategies would be a good starting point to agree with marketing strategies – what to sell, to whom, when and at what price implementing all this in offers that boost and maximize revenue.

I thought it was going to go smoothly, that it would be easy, that everything will flow and that I will navigate within the new concepts as on a calm sea.

What did I find? Well, if in marketing you always experiment looking for answers, in the revenue everything is very accurate, very precise, very argued with numbers and data. If one defines the client precisely, the other provides more precise demand, if one plays with offers around prices is because the other has decided on the basis of a well-founded forecast.

In conclusion: if one controls, manages, optimizes, implements in a very pragmatic way, the other does the same but in a more playful way, giving shape and color, creating the charm around the product, around the brand, stimulating the desire!

Why with humor? Because I have found numbers, statistics and graphics that have taken my sleep, as well as the game Tetris in my childhood years. And then I thought that I’m going to take it with humor, trying to change my position as a seducer to a manager. A bit complicated and antagonistic, but full of surprises!

What would I deserve to tell you after all this?

Well, it has been a very intense course, but very well documented. That there are people behind this course who do their job with a lot of passion, and with enthusiasm. That knowing a little more you realize how little you know. That I like to step on firm and sure, that I love being able to draw from tables full of numbers strategies to tell the future in a more precise way. And I end by quoting my tenacious tutor of this course; “Let revenue management be with us!”

Revenue management con humor

Por qué esto? Porque un día decidí que el mundo de las estrategias de venta sería un buen punto de partida para consensuar con las estrategias de marketing – el qué vender, a quien, cuando y a qué precio implementando todo esto en ofertas que impulsan y maximizan los ingresos.

Pensé que iba a ir viento en popa, que iba a ser fácil, que todo va a fluir y que yo voy a navegar dentro de los nuevos conceptos como sobre un mar en calma. Qué me encontré? Pues que si en el marketing siempre experimentas buscando respuestas, en el revenue todo va muy exacto, muy preciso, muy argumentado con cifras y datos. Si uno define de forma precisa el cliente, el otro prevé de forma más precisa la demanda, si uno juega con ofertas alrededor de unos precios es porque el otro los ha decidido en función de un forecast bien fundamentado.

En conclusión: si uno controla, gestiona, optimiza, implementa de una forma muy pragmática,  el otro hace lo mismo pero de una forma más lúdica, dando forma y color, creando el encanto alrededor del producto, alrededor de la marca, fomentando el deseo!

Por qué con humor? Porque me he encontrado con tablas, con cifras, con estadísticas y gráficos  que me han quitado el sueño, así como el juego Tetris en mis años de infancia. Y entonces he pensado que en vez de tomármelo a pecho me lo voy a tomar con humor, intentando cambiar mi postura de seductor en una de gestor. Un poco complicado y antagónico, pero lleno de sorpresas!

¿Qué merecería contaros después de todo esto?

Pues que ha sido un curso muy intenso, pero muy bien documentado. Que hay gente detrás de este curso que hace su trabajo con mucha pasión, y con ganas. Que sabiendo un poco más te das cuenta de lo poco que conoces. Que me gusta pisar sobre firme y seguro, que me encanta poder sacar de unas tablas llenas de cifras estrategias para contar el futuro de una forma más precisa.

Y acabo citando a mi tenaz tutor de este curso; ¡Qué el Revenue Management nos acompañe!

o noua poveste

De fiecare data cand vad gradina si in mod special copacii, se misca undeva, in mine, un resort care impinge un angrenaj de emotii, roti dintate care se urnesc una pe cealalta, facand ca intr-un anumit moment, cu o anumita durere in piept sa tasneasca din ochi, lacrimi. E o senzatie care vine din ADN-ul meu – m-am nascut cu ea, probabil dintr-o amintire a vreunei generatii mai vechi din arborele genealogic.
De cate ori ating un copac cu mana sau cu privirea, ma sparg in bucati. Ma adun cumplit de greu, ma tangui si ma bucur in aceeasi masura, il pipai, il adulmec si-i cercetez frunzele si coroana, fructele, scoarta, …. il ascult.
Ma recunosc urcata in copaci pana pe la vreo 16 ani, si mai apoi, punctual, cu o dexteritate iesita din comunul calitatilor mele fizice (n-am fost niciodata buna la sport chiar daca in familia mea, printre matusi, exista o campioana olímpica la atletism) starnind exclamatii de admiratie pe buzele copiilor mei chiar si la 46 de ani.
Am visat intotdeauna sa plantez un cires, copilaría petrecandu-mi-o in “poalele” unuia pe care l-am imbalsamat in mine pe la 18 ani, dupa ce l-am mangaiat cazut la pamant la o ploaie torentiala.
Ultimile incursiuni in coroanele copacilor au fost in cei care m-au “stranit” astazi, acum exact un an, cand veniseram sa ne luam ramas bun de la o parte din noi. Astazi, maman mi-a trimis fotografii cu copacii din gradina visurilor lor, a parintilor mei. Am plans dintr-un impuls nestiut, dintr-o durere veche, batrana, dar vie.
In gradina din mijlocul marii s-a nascut un copac. Gradinarul cel cu maini de aur imi spune ca e al meu si-al lui, pentru ca amandoi ne-am luat ramas bun de la parintele lui. Eu spun ca exista o legatura mai presus de intelegerea mea intre mine si sufletul copacilor.
In insula din mijlocul albastrului imi invat copiii – vlastarele mele, sa asculte copacii si sa se urce cu capul in stelele din coroana lor. Acolo-i acasa! Acolo-i o noua poveste!
arboles-vegetarianos_1.jpg