Miezul de aur de-acolo din adanc, copt si modelat la foc mic; asa mi-l aduceam eu aminte dupa un sfert de veac. Si ca de obicei se petrecea in plina vara, cu soarele parjolind deasupra crestetului meu, dand navala peste simturile mele si aducand lumina aia veche, aia de la 18 ani, cand totul ti se pare ca e posibil, miraculos, venit si intamplat doar ca sa te intampine acolo unde incep drumurile cu talc.

Fotografiile de pe ecranul de plasma mi-arata invelisul. Dincolo de zambete, traiesc acum 25 de ani, si-i vad asa cum erau, nu cum mi se arata acum.

Aceeasi frumusete maslinie cu ochii verzi – contradictorie ca personalitate. Alaturi… trei nume, rasete multe – distractie permanenta, si o porecla pusa cu conotatie. Imi suna urat acum, dar tare mai era cateodata “buba”!

Cu mainile pe umerii lor, doua fete cuminti, asezate, ascunse deseori  asa cum ascunzi o carte intr-o biblioteca pentru ca ti se pare ca-i plictisitor de alambicata, ca mai apoi la o anumita maturitate sa descoperi ca nu erai pregatit sa o deschizi. Ochi negri – margele, cu voce de vrabiuta, aluat moale. Cealalta  – o datorie de suflet, o greseala si-un pas inapoi in evolutia mea. Si cred ca am trait mult cu greutatea asta in mine. O parte mi-o iau acum  recunoscand ca in lupta mea cu demonii de-atunci am sacrificat un suflet devotat.

Mai la departare de-un click alta fotografie. Nu ma starneste imaginea, ci mai degraba un comentariu ciudat perceput; … “cu doamne elegante si frumoase…”

Cine? Unde? Oare doar eu vad dincolo?

……..

Poza de grup,…putini suntem; noi doi aici in pat in fata calculatorului, ei acolo cativa, cati afara, cati fugiti si rataciti! Si noi ce? Ai cui ramanem?

…….

Continui dupa un reset obligat si fac o reluare a ansamblului. Sunt doar 16, eram vreo 40!

Outsiderii caliti la focul emigrarii printre care si noi doi, se numara pe meridiane; Spania – capsunarii (ma bucur ca noi am avansat – acum suntem la gemuri! – vorba unui cunoscut de-al nostru), Italia, Germania, Canada, America poate (ca nici nu mai stiu), Anglia, Franta, si dac-am uitat pe careva,….

Poleiala ramasa din miez aduce intre noi doi, un soi framantare. Ne aducem aminte de fiecare dintre ei, radem rascolind printre petice de intamplari, ne stralucesc ochii exact ca atunci cand aveam 18 ani.

Copiii dorm si noi avem doar 18, desantati, iresponsabili, nestaviliti, … si radem fericiti si ne uitam unul in ochii celuilalt stiind ca ne-am reintors, suntem acolo cu ei,…atunci.

Graul din lanuri s-a copt de multe ori de-atunci, au trecut 25 de veri fara noi impreuna, drumurile ne-au metamorfozat si-am ramas ca niste papadii intr-un borcan de sticla. Viata cumva ne-a rupt si ne-a pus la vedere intr-un spatiu translucid. Timpul infloririi a trecut, dar  ne-au ramas atasate frumos ca o aura – semintele, asteptand un vant prielnic pentru zbor.

Si iara privim si ating cu privirea in gand,… soptit, pentru sufletul meu: prieten bun…., zapada la tample…., modestie….., surpriza minunata…, multa bucurie…., tu cine esti?…., eu cine sunt?…