Gradina amintirilor trecute si viitoare

IMG_1134…Linistea lor, munca mainilor lor, grija si dragul cu care ma lasa pe mine in asteptare pentru a nu lasa sa se piarda nimic din viata gradinii aceleia, ma face sa spun si sa simt ca au infaptuit-o, chiar daca nu intentionat, pentru noi – drept mostenire. E gradina amintirilor mele trecute si viitoare.
Tot timpul ne-au spus si au crezut cu tarie, ca toti cei din generatia lor, ca trebuie sa ne lase noua – copiilor, Ceva. Ceva-ul acela pentru care au luptat cu indarjire nu le-a dat voie sa se gandeasca la ei, la viata lor in trecere, la viitorul lor, ci numai la al nostru, cladit pe CEVA.
Au facut o casa mare, pentru toti, pentru implinirea lor ca parinti si loc de regasire pentru noi copiii. Cea mai mare parte din an sunt doar 4 in ea, 4 din trei generatii. O data in an ne regasim in locul in care ne-am stramutat ca familie.
Acum 6 ani, cand am locuit-o prima data, am plans cautand marul din fata geamului nostru, si incercand sa ne reasezam sufletele acolo unde mama si tata pusesera noi stalpi de temelie. Zidurile albe si reci, oricat de mari si incapatoare erau, nu pastrau nimic din zilele copilariei si adolescentei noastre, nimic din primele mirari si din primele infiorari ale sufletului nostru.
Ferestrele casei ne deschideau orizonturi largi acum; doar jos sub balcon, de sub zapada cresteau cu scoarta neagra merii si prunii. Numai ca nu erau cei pe care-i cunosteam eu. Erau suflete noi, flori necunoscute pentru primavara care urma sa vina, fructe din viitorul meu, nu din trecut.
De cativa ani am inceput sa incoltesc. Datorita prezentei lor acolo, datorita aerului pe care-l respiram impreuna intre zidurile acelea, datorita mainilor lor muncite, focului din semineu facut cateodata de doua maini mari, brazdate de vreme si doua mici, moi si tematoare, halatului albastru trebaluind prin casa, mirosului desprins de pe mainile ei,….
Si anul acesta am avut un deja-vu! Gradina…., verdele crud sub cerul gri, dealul taind ascutit zarea, florile merilor si prunilor, cararea, poarta de lemn, ivarul acela care mi-a taiat pielea de cate ori incercam sa-l trag, …erau tot ce imi dorisem inca dinainte de a ma naste. Salasluiau in genele mele. Asa arata eternitatea mea….!

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s