2 iulie 2016

13438799_10153619459121892_6258095687256123874_n

Dimineata sfaraita la 27ºC, si eu pe fundul tigaii, sub ea, ma misc “artistic” cu farasul de paine taiata simetric pentru mioarele de dupa gard. Trece un motociclist pe langa mine, in timp ce dansez si fluier spre ele, si se uita zambind, crezand ca-s dusa cu pluta! Cine stie ce-i in capul lui;
– “O fi de la soare? Pe cine fluiera aiurita asta, cu farasul ala de paine in mana?” 🙂
…Si ganduri negre ma strabat pe sub parul prins in coc!
Ma-ntorc spre computer – stil “caméra lente”, si m-a apuc de rasfoit prin zonele mele de confort; sa alung gandurile alea negre!
Gasesc gradini cu oameni frumosi, unii cunoscuti si dragi, altii noi …si ploaie prin Germania, Norvegia, …aici IOC! – dracul ne vede de caldurile astea pana-n toamna! – vajaie un gand pe deasupra circumvolutiunilor, si cade mort – de sete, inainte de a se inflacara mai tare! 🙂
Pisc rotita mouse-ului si schimb de ton. Prea multa ploaie, si eu – aici, cu aerul conditionat cazut la datorie de ieri!
Rasare stramb, ca un zambet de copil stirb, imaginea cu inghesuiala din vana de acum cateva seri, cand cei doi ai mei s-au aruncat intr-o cascada de rasete langa corpul meu ud, infrigurati si fericiti ca ne putem lipi unul de celalalt.
Cand a venit si ne-a zarit ca intr-un cuib, a ras! Si s-a bucurat in suflet. Avea expresia aceea de senin, de fericire furata care apare o secunda, da-ti ramane incrustata in fundul ochilor, acolo unde tu banui ca-i camera obscura, acolo unde developezi filmul pe care s-au prins ca intr-o capcana imaginile.
Si mazgaleala colectiva de dupa, mancand biscuiti Milano veniti tocmai din America, de la Ursani (poveste de-o viata – de relatat pe-ndelete, la sezatoare!).
Biscuitii astia – Milano, is o amintire cu gust bun de pe vremea cand plozii si-au incercat dintii in ciocolata neagra cu fursec fin. Un moft, cu originea in placerile cuminti ale mamei, furate incet-incet de manutele lor, facut moftul lor, asa cum spatiul ei s-a facut spatiul lor, si cutia sufletului ei, s-a facut cutiuta sufletelor lor. M-au inlocuit incet si sigur, incet si frumos.
…Si rad si eu “stirb” – de drag, de dor, cauterizand sub soarele de iulie gandurile alea negre care vor sa se coaca, sa se imbujoreze armonios. Da’ nu le las, ca tre’ sa misc roata, sa se-nvarta frumos cat o mai fi de invartit. Ca timp de poleiala cu negru o fi in alta viata, ca-n asta tre’ sa dau cu var colorat, sa creasca florile pe el, sa-nfloreasca vise! 🙂

saturday morning brunch

13418766_10153577889616892_6311414920615144892_n

Miros de peste venit din hala de alaturi, unde un evreu roscovan tocmai te-a recompensat cu un zambet, si-un dulceag; “Buna ziua! Dumneata esti cel caruia vad ca-i plac delicateturile!”
Zambet rasturnat de sub mustata argintie din sens contrar, si replica acida “din stecluta cu turnesol”; “Doar cele sub 20 de ani, zvelte, si cu pielea maronie!”
(si asta, in urma unui troc intre foite si sardine, amandoua lejer albastrii)
– zgomot de tabla pocnita de cutite cu lame groase taind transversal carnuri, crupe de ton, solzi, fructe de mare nestiute,….;
– tejgheaua ingusta, scaunul vechi si inalt fara spatar, coate, aceeasi femeie urata dar zambitoare din fata ta, tablouri cu oameni necunoscuti din alte timpuri;
– paine neagra dezmierdata cu ulei de masline, ardei copt rosu, sardina afumata taiata intr-un joc de x si 0;
– urechea mea, ascultand cuminte povestiri dintr-o sambata normala in orasul fundat de consulul roman Quinto Cecilio Metelo Baleárico, in anul de gratie 123 i.c..

13406816_10153577893491892_6425519444112862045_n

Brrr….exit-ul si maman

13507264_10153604653501892_687193955890783912_n

Intamplare sau nu, anul acesta Brexit-ul a dat peste mine ca un bolid. Mi-a accidentat deprinderea de a astepta solstitiul de vara in liniste si calm, pentru ca nu-mi propusesem sa gandesc atat de mult la rezultatul lui!
Au venit Sanzaienele, cu alaiul de fete in ii, cu soarele prajolind peste lanurile de grau copt, si mai nou, peste marea albastra. S-au lungit zilele nesperat, sau insesizabil de mult. Am cules prímele flori de levantica si-am mirosit cu nesat merele verzi ale verii, asteptand cu nerabdare ziua ei.
Dar ieri, cu greu am putut sa nu asociez dezamagirea reusitei Brexit-ului, cu identitatea pe care mi-a dat-o ea, pe care mi-a inscris-o in gene, cu sentimentul de apartenenta din fiecare gest, vorba, privire. Si asta pentru ca totul se rezuma la a te cunoaste, a te identifica clar in spatiul fizic, si in cel interior, a coexista in armonie cu tot ce te inconjoara, din toate punctele de vedere. Si cu cat mai mult te cunosti, cu atat mai clar stii unde/care e locul tau.
Lasand la o parte divagatiile si corelatiile existentei si identitatii cu Brexit-ul, sunt datoare si recunoascatoare celei care m-a adus pe lume pentru sentimentul profund al identitatii – sentiment care ma scormoneste de fiecare data cand ma indoiesc, pentru capacitatea de a fi statornica in reafirmarea principiilor si valorilor fundamentale existentei mele, pentru mine, asa cum sunt – mai ciuntita sau mai putin placuta celorlalti, dar cu busola la purtator intotdeauna. Ea mi-a strecurat-o discret – exact asa cum e intreaga ei existenta, dar suficient de oportun, pentru regasirile de mai tarziu.
La multi ani, si multumesc mama!