Asa cum mi-am promis, pe la doua si jumate, mi-am trezit copchiii – pe al mic luaindu-l pe sus, ne-am indesat doua lanterne in gentuta Anicului, un cearsaf sub brat si trei pernute de pus sub noi, si am urcat sus, pe acoperis, cu sufletul strans! Poate-poate om vedea ceva, poate Perseidele s-or lasa prada vederii, si sufletului nostru pregatit sa le primeasca!
Asta-noapte am pregatit poalele pijamalelor, si-am asteptat pe acoperisul lumii noastre cu ele desfacute, sa prindem niste stele. Deasupra pinilor, si cu orasul in vale luminand deasupra marii ne-am soptit uimirile descoperind Ursa Mica in coltul din dreapta-jos, Casiopea, Ursa Mare, Pegasus, …incet, … una dupa alta, cu rasuflarea taiata de emotiile unei aventuri neprevazute.
Si dupa ce s-au mai obisnuit ochii cu intunericul, si ne-am orientat spre Nord, le-am zarit! Una cate una, cazand frumos si provocandu-ne mie si alui mic, sunete pline de uimire, Anicului doar fericire strivita tacut, pusa la presat in fundul sufletului pentru mai tarziu. Multe mici-mici – scanteieri plapande si scurte, ca un joc de artificii nereusit, si trei dintre ele, adevarate «stele cazatoare», maiestuoase, pline de lumina, parca asteptandu-te sa le desenezi traiectoria in continuare cu degetul, pe cer! Am urlat de fericire inlauntru, si pe dinafara am strans doar, sub bratele mele, doua suflete pregatite sa primeasca minunile lumii in care traim.
Asteptand sa cada stelele, mi-am asezat nemurirea clipei in sufletele primite in dar de la viata, pe acoperisul lumii noastre, intr-o 13 – sambata dimineata a anului 2016, sub binecuvantarea Lacrimilor lui Laurentiu.