Doua zile in urma m-a scuturat cu firea ei patimasa, ca a unei coane Joitica, sau a vreunei madame Bovary autohtona. A plouat ca dupa luni intregi de vara umeda la malul Mediteranei, mistuind drumurile, ”mocirland” zanoagele, taraind dantelutele fustelor dumneaei pe drumurile noastre, fara pudoare.
Nascuta din origini arabe, cu educatie stricta si austera, ValldeMussa a tabarat de cand e parvenita, cu iesiri care mai de care mai mitocanesti, aratand ca atitudinea dumneaei se schimba in functie de culoarea cerului, directia vantului, temperatura aerului si cel mai josnic, in functie de culoarea, directia si temperatura banului. Din cand in cand se intrevede la dumneaei cate-o urma din zestrea bunicilor, si-a parintilor, cate-o ramasita din educatia maicutelor care au tinut-o izolata, reusind totusi sa-i inzestreze fruntea cu lumina unui chipiu sfarmat in cioburi culoare turcoaz.
Dar marti, si-a aratat cele mai urate apucaturi, cele mai hidoase deprinderi, spumegand siroaie de apa si pamant rosu deasupra tuturor veneticilor care se aflau un drumul ´mneaei, urland ocari si etalandu-si frustrarile la drumul mare.
Daca n-as cunoaste-o de catva timp, asa …. asezata, cu poalele coborandu-i in trepte de piatra frumos oranduite spre vale, cu strazile mici si-ngrijite de ziduri impopotonate cu ravare de flori, cu biserica cu claustru sfiit asezata in spatele cedrilor, cu noile case kitch pe piscurile cele mai inalte, cu cele vechi asezate ascuns una in spatele celeilalte, formand un zid aparator in jurul bisericii, as spune ca madame Joitica s-a ratacit in mijocul Mediteranei si s-a asezat cuminte pe-o movilita intre munti, asteptand un Trahanache sau un Tipatescu s-o salveze de la naufragiu.
Si-apoi zic si eu ca cetateanul turmentat asa, ca sa inchei; «In cinstea coanii Joitichii ca e dama buna!».