Zare, si orizontul se inchide intr-un unghi ascutit, intr-un punct de unde stii ca vine viata sau moartea, ca un tren de mare viteza urland pe sinele de metal.

Ai facut un troc la care nu stii daca castigi sau pierzi, dar e ultima sansa ca el sa traiasca. Nu te poti pune tu pe sine, trebuie sa il pui pe el – copilul tau. Lumea-ntreaga e dincolo, tu si cu el sunteti intr-un film horror din care vrei sa iesiti. Pare ca v-a absorbit panza ecranului si v-a facut prizonierii unui scenariu cumplit. Trebuie sa joci, stii ca n-ai alegere! Il minti ca o sa fie bine, ca e doar pentru binele lui, ca esti langa el si n-o sa-l doara. Si te crede!  … Si tu zbieri in tine si te biciuiesti pentru ca l-ai mintit, si nu stii cat si daca o sa-l mai vezi.

Il asezi cu buna stiinta intre sinele de metal si astepti cu ochii mari si sufletul indoit de durere sa-l izbeasca. Sa-l spulbere in mii de bucati, sperand ca dupa impact incet-incet se va construi la loc bine, asa cum ar trebui sa fi fost de la inceput, asa ca ceilalti copii sanatosi. Stii ca in loc de viata s-ar putea sa vina moartea. Stii, dar trebuie sa il pui acolo, trebuie sa-l vezi distrus, trebuie; …. plangi, urli, te descarnezi de durere inainte si odata cu el, dar trebuie …. sa fie bine!

Si vine, si-l izbeste, … si-l vezi descompunandu-se in mii de bucati, de fiecare data mai ascutite, mai dureroase, fiecare dintre ele infigandu-se in carnea sufletului tau, lasand cicatrici adanci, rastingnindu-l la fiecare infigere.

Si astepti, si te rogi sa se aseze la loc, sa se recompuna, sa se faca iar copilul tau. Si te descompui si tu in durere crunta, si neputincioasa, si te pustiesti, si-l ai langa tine si nu poti face nimic, decat sa fii langa el.  Si se face intuneric de nepatruns inaluntru, si vuiesti cu ecou a jale, si cauti un fir de lumina, orbecaind printre meandre de infern.

Si astepti, si speri!

Cancer, … any other name…