04 iulie, 2016

Seara spre noapte, liniste, cald. 
Unul – cel mai mic, oprit brusc in mijlocul clipei cu manutele impreunate sub varful nasului, pecetluind gura ca sa nu scape dorintele strigate, cu ochisorii sus, undeva departe, ca o icoana fără altar, fără biserica. Eu prinzand momentul cu coada ochiului, mai mult intuind ca se-ntampla ceva, si oprindu-ma brusc, ca sa nu mistui magia.
Fatuca alba, ca un crin pistruiat isi ia ragaz. Arunca cuvintele sus, fara sunet, acolo unde sufletul lui crede ca ajung la urechi atotputernice. Ma uit la el, si-as vrea sa nu-l pierd niciodata asa, in zbaterea asta de aripi.
…..
– Mami, m-am rugat! Erau patru dorinte, da’ nu de Wii, sau jocuri,…. erau importante! Da’ nu ti le spun, ca sa se indeplineasca! Vezi steaua aceea de sus; la ea au ajuns! Pune-ti si tu o dorinta – acum, ca te tin de mana! Da’ sa n-o aud!

Matei