Jurnal de colivie, ziua 13 dupa amenintarea coroanei

Am avut timp sa ne obisnuim si cu al patrulea pe de-a-ntregul. L-am incorporat cu anumite frecusuri si i-am impus fortat o rutina pe care incercam sa o respectam cat de bine putem. 
Dupa prima etapa acasa, stirile au devenit doar un rezumat rapid facut de mezinul casei, mezin care se trezeste primul si face raidul pe posturile cele mai “credibile”. Noi, ceilalti ne-am declarat saturati de virusul asta care a intrat in vietile noastre si ni le-a rasturnat in asa fel incat a reusit sa ne aduca intr-o formula completa a unitatii familiare. Nu stim daca sa multumim intamplarii asteia, … stim insa ca nu mai suntem la fel, nu mai suntem alergati, rasfirati, haituiti si stresati, ne-am ralentizat cumva fortat, fizic si psihic.
Zilele trecute am trecut inca un an, cadou facandu-mi un chiup plin de sarmale, asta ca sa ma validez ca gospodina. 😂 Maman mi-a mesterit prajitura preferata, deci nu ma plang. Mateiu’ mi-a promis cadou un masaj pe care inca il lalaie de pe o zi pe alta, si fiica-mea adolescenta, la incercarea lui fiu-miu de a o potoli pe motiv ca e ziua mea, m-a gratulat cu un: “Si ce daca e ziua ei, ca nici noua nu ne-a facut poftele de zilele noastre de nastere, deci nu se tine!” 🤡
Dupa-amiezile si serile sunt motiv de promenada prin carti, filme, numere de telefoane, poze mai vechi si mai noi la care nu am apucat sa poposim. 
Pianul e la mare concurenta, care mai de care incercandu-ne talentele pe clape, … banui ca in curand om aduce si vioara si ne-or alerga vecinii prin padure, satui de noi.
Ieri a fost curatenie saptamanala. Ai mei copchii deja sunt la a doua “provocare”, deci stiu intru-catva cum merge treaba si care e schema de lucru. Am intors casa pe dos, am “marait” la ei cat am putut cand a fost nevoie, i-am fugarit la locurile de munca cand au deraiat, insa in mare reusim sa ducem la bun sfarsit ce am inceput si cred ca spre ghinionul Mariei, s-ar putea sa aspire astia doi la locul ei de munca pe doar o doza de Fanta! 😂
Astazi am aruncat in supa de rosii un manunchi de leustean inghetat. Am ajuns la stadiul in care ma gandesc cat m-or mai tine rezervele din congelator si daca n-ar trebui sa pun cate-o faramita, sa nu cumva sa raman fara pana s-or gandi astia sa ne arunce iar afara. 
Am inceput sa am timp sa miros cearsafurile proaspat spalate si calcate. Cred ca senzatiile astea nu le-am mai incercat din copilarie, si n-au mai fost atat de pregnante in sufletul meu tot cam de pe atunci. S-au ascutit toate simturile si tot zilele astea m-am aplecat peste ele sa urmaresc cu privirea liniutele alb-aurii ale bordajului, cresterile lor pe albul intact si fin al intinderii, senzatia pe care ti-o lasa deformarile lor pe buricele degetelor. 
Intre timp s-au pierdut oameni valorosi, oameni pe care nu i-a omorat nici razboiul, nici foametea, nici vreo boala din asta cumplita, ci un parvenit de virus care din mascarici si-a pus coroana in cap si s-a tranformat in rege. Asa, prin analogie, cam la fel cu oamenii politici care conduc acum lumea. Ce ti-e si cu empatiile astea!

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s