Jurnal de colivie, ziua 21 dupa amenintarea coroanei

Ploua in insula din mijlocul marii. Stau cu nasul in geam si sunt tinta unui lunetist satul de reguli si teme on line.
Diminetile incep cu o doza de vitamina B si stirile in format zip. intre intins fata de masa si gandit meniul. E zarva mare, ca si eu, si al mic suntem “impetuosi” si ridicam nivelul de decibeli serios.
Aflu ca suntem campioni la luat decizii proaste, si la certuri, totul la nivel politic. E “politically correct” sa ne balacarim la marginea salilor pline de cadavre. In vremuri de restriste se curata graul de neghina, insa imi dau seama ca la nivelul ala cam totul e neghina.
Smantana si faina cred ca or sa devina marfa de contrabanda. Rafturile se casca goale acolo unde doar praful alb de pe colturi aminteste de campurile aurii de acasa.
Am inceput sa deschid cartile de retete cumparate cu ani lumina in urma. Mangai paginile noi, neatinse, si zambesc la gandul ca gospodinele nu au nevoie de desene colorate si imbietoare, dar categoria aceea nu ma include si pe mine.
Din ce in ce mai putin facebook si mai mult facetime. Exista distante mai scurte intre mine si oameni de cand virusul asta incearca sa ne izoleze in coliviile de sute de mii de euro care ne tin spanzurati de streang pana la adanci batranete. 
Calculez in euro mai mult decat am facut-o vreodata. Se aduna scaderile si se coloreara in rosu, verdele e pentru adunari, dar nu e cazul acum. 🙂
Gradina prietenilor din Germania s-a luminat si cultivat. Fiecare are timp de amenajari, prasit la randurile de legume si marar, incalzit gratarul de pe terasa pentru vreo halca de vita din Argentina. 
Am trimis spre vizionare pe nenea Kusturica. E pe post de balsam de pus pe rana dupa niste dezamagiri care cantaresc vreo 21 de ani de munca asidua. O sa fie bine acolo, oama aceea e o luptatoare cu suflet mare, Kusturica o s-o vindece cumva. Kusturica vindeca toate ranile! 
Omul meu fain din Anglia, cel la vreo 90 de ani cu forta cat un munte si vointa fara margini, ne-a sunat sa vada ce facem. Aude rau, uita imediat ce a intrebat, dar continua sa rada si sa glumeasca ca nimeni altul. Dementa nu i-a luat dragostea de viata, nici iubirea de aproape, nici amintirile cu noi. Nepotul lui de 30 si ceva de ani ne scrisese cu doua zile inainte ca au trebuit sa-i “strice” masina ca sa nu poata pleca prin Chorley. Ii besteleste la telefon; stie el ca baietii l-au tintuit la domiciliu, dar o sa-i prinda si-o sa-i urecheasca. Ce e ala virus? 
Ieri am “probat” visinata de acum vreo doi ani. Ma gandesc s-o dau gata singurica la o chermeza pe marginea unei farfurii cu strudel. 
Merg la facut meniul de pranz. Avem mancare, capul e inca pe umeri, frica e pentru cytomegalovirusul din corpul cel firav si incercat, din Barcelona. Da’ ma gandesc ca o sa fie bine, e doar un alt virus.

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s