In colivia mea, care pe zi ce trece se face tot mai stramta mi se strang reflexiv dintii ascultand cum bufonul de peste balta se gandeste sa ne injectam dezinfectant pentru a opri raspandirea coronavirusului in corp. Nu stiu cum s-ar putea traduce chestia asta in capul unui om cu o capacitate de gandire decenta. 
A trecut Pastele, am aprins lumina, l-am inviat pe Hristos asa cum am stiut noi mai bine.  
Tot de Paste, moartea a mai rupt o pagina din amintirile mele, alea vechi de cand am facut ochii mari. Un om cuminte, discret, de prin genele bunicilor mei materni, dintr-o viata in care ne-am potrivit sarbatorile si duminicile in familie. Cu rasete multe, cu voie buna, cu multa lumina in ochii si pe fata lui, si intotdeauna un zambet. Mai tarziu la fel de discret, la fel de cuminte, la fel de om bun asa cum l-am stiut eu! Sufletul meu a rasunat a macadam ud pe ecourile rasetelor noastre de copiii de-acum patruzeci de ani. Prea multa liniste, prea multe cuvinte nespuse, mult prea devreme.
A plouat trist zilele astea. Vecinii au trecut de la Queen si “Show must go on” la urlete de genul “Resistiré”. E multa nerabdare, mult “Viva la vida” neconsumat prin casele tuturor.
Am facut rost si de faina, si de smantana. Prin satele de munte pe unde ne mai ducem pasii se mai gaseste niscaiva marfa de contrabanda. Acolo tot timpul s-au cam gasit de “toate”. Vechii localnici au facut averi traficand cu tigari, produse din Occident si mai tarziu droguri. Asa ca se confirma; bani sa ai, ca de gasit, gasesti.
Tabla mea de calcule a mai adunat o coloana in rosu. Anul coronavirusului i-a dat rosului atitudine de trend. Banui ca o sa dureze cam mult, da’ rosu e o culoare care-mi place, insa nu la calcule.
Sniper-ul din casa s-a reprofilat si s-a tuns la 0. Nu mai sunt tinta, ca s-a rechizitionat armamentul din dotare si s-a pus sub degetelele subtiri juma’ de ora in plus de pian. Curat tratament dictatorial, da’ si vremurile sunt de restriste, si asta impune autoritate maxima, sau “legea martiala”. Zen-ul s-a gandit ca ora de gimnástica obligatorie se poate traduce in relax. Adica o gasesc de vreo doua zile intinsa pe covorul din camera ei savurand inghetata sau ciocolata alba in timpul de gimnástica, si la moaca mea perplexa vazand-o imi spune ca isi exerseaza mintea, ca e mai inteligent asa. Nu-i spun eu tot timpul tot ce conteaza e ce are in cap si cum il foloseste?
Viata mea sociala s-a redus si restrans de vreo saptamana la a vorbi cu mine, cu testoasele, si cu pisicile de prin vecini. Coronavirusul se joaca cu mintea noastra, nu numai cu corpurile noastre. 
De maine am putea sa iesim cu copiii cate-o ora la plimbare prin jurul casei, nu prea departe, pe o raza de un kilometru. Oi putea adulmeca florile de camp, aerul, polenul care-mi starneste rinita si tratamentul cu tuica! Tocmai ce m-a invatat o prietena ca se trateaza bestial cu cate-o lingurita de ceva tarie amestecata cu derivate apicole. M-am mai gandit, si cred ca tuica e pacat s-o «derivezi» cu altceva, deci cred ca mai mult ies la plimbare ca sa am motiv de «tratament» dupa aceea.
Hristos a inviat!