Jurnal de colivie, ziua 49 dupa amenintarea coroanei

Saptamana din urma m-a buimacit cu totul. Intre lantul de sateliti lansati de Elon Musk, lant controversat pentru ca impiedica studierea astrilor pe timp de noapte si noile etape de “aclimatizare” in afara coliviei, lipsea inchiderea fizica a scolilor pana in septembrie si revolta din turism pentru masurile inviabile luate de un guvern rupt de realitate. 
Ma aflu pe o insula din mijlocul marii, intr-o “etapa” a pandemiei care imi permite mie si locatarilor acestei insule sa sarim punctul zero si sa luam startul de la 1, 1 insemnand ca putem iesi din colivii cu partenerii cu care am impartit-o pana in acest moment. Orizonturile pana la 1 km in jurul coliviei vor fi ale noastre. Scurt si ridicol cerc in jurul cozii, dar suntem liberi!!! 
Pe langa lipsa libertatii, educatia e un puct nevralgic. Nu putem gandi prea mult pe cont propriu pentru ca e periculos. Filtrul propriu trebuie sa devina un filtru comun indus de o anumita tendinta lansata de sus pe intinderile virtuale. 
Traim bine, la marginea marii unde clima ne alinta majoritatea lunilor din an, asa ca guvernantii au gasit de cuviinta ca scoala se poate face oricum, online, … ORICUM. Suntem predispusi unei alienari precoce in ce priveste generatia urmatoare, dar e buna carnea de tun – masa aia fara capacitate cognitiva, fara liber arbitru, e numai buna de dus la maturitate intr-o lume in care primordial e sa ingroase randurile electoratului.
Si ca sa ma desfasor pana la capat, viitorul turismului din care traim in paradisul asta din mijlocul marii, dupa mintile luminate de la putere, se dovedeste a fi creionat sub forma unor colivii de aur din spatele carora clientii, imbracati festiv, vor putea cadea in visare la privelistea ce li se va desfasura de dupa gratiile acestora. Frizeaza stupiditatea gandindu-ne ca vor trebui sa-si usureze buzunarele pentru aceste conditii. 
Traim intr-o lume in care unii dumnezei in ale finantelor si-au scos la plimbare vreo 60 de masinute lansate pe nesfarsitele autostrazi ale universului, chipurile in a ajuta la evolutia masei de creaturi bipede, inapoiate, ignorante si nedemne de a ridica capetele pentru a se pierde in albastrul infinit de deasupra. Asa ca, in fericirea mea mica din interiorul coliviei visez la un spatiu liber de dumnezei care sa-mi spuna daca pot sa ies sau nu in spatii libere, daca pot ridica ochii deasupra fara a vedea jucariile lor care-mi creaza lumi virtuale si nu ma lasa sa am propria perspectiva intr-una reala.
Se apropie sfarsitul perioadei in colivia mea mica, dar nu stiu daca mai vreau sa ies. Prefer cateodata sa – mi amputez aripile daca sa zbor inseamna sa imi vand sufletul sau sa ma avant intr-o lume fara cer, fara viitor. 
O sa las lumina aprinsa prin launtruri, poate s-or mai aprinde si prin alte suflete si n-om permite sa ne invadeze intunericul pe prea multi. Pana atunci ale mele suflete mici “ating” pianul (asa cum se exprima ei – traducere libera din spaniola) si inca, canta, si citesc, si viseaza. Am lasat un pic de lumina in ei, … sper sa n-o stinga vremurile!

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s