Jurnal de colivie. Ziua 70 de la amenintarea coroanei …

S-au incalzit diminetile pana la 25 de grade celsius. Coronavirusul o sa aiba mare bataie de cap; cica i se “rupe” in membrana de noi si poate ne paraseste.
Miscarile de trupe din randul natiei iberice au inceput, mai nou, in randul clasei cu nivel adchizitiv inalt. Si-au scos fiecare tigaile din dotare (alea de fite) pe strazile din cartierele mai cu staif, si au inceput seara de seara sa faca muzica. Cred ca isi inchipuie ca rezonand oalele alea la un anumit nivel acustic s-or auzi prin sferele inalte ale clasei politice niscaiva proteste la propunerea “clasei comuniste” de a mari impozitele. Pana una-alta, vibratiile acelea ar putea atrage doar atentia coroanei, pentru ca in impetuozitatea lor, masurile de distantiere sociala sunt pastrate doar de “instrumentele” de sunet, nu si de detinatorii lor.
Botnitele, care mai de care mai colorate, mai patriotice, mai formale, au devenit obligatorii in spatiul comun. In curand opinia individuala o sa sune cu ecou spre inauntru, pedepsita fiind prezentarea ei in spatiul public, in mod liber.
Au aparut ciresele! Sunt, dupa cum se vede, aurul perisabil al primaverii ce-si taraie ultimele zile printre noi. Intre 8 si 15 euro pe kilogram de viitor compost se valoreaza, in curand, la bursa! 
Umarul meu incepe sa se incovoaie sau al ei, se inalta. Iesim la plimbarea zilnica pe langa pajistile campurilor de golf, prin padurile de pini de langa, si in functie de denivelarile muntelui din spate urc si cobor mintindu-ma ca inca nu m-a intrecut. Zen-ul se arunca avantata spre inalt, talpile mele lipindu-se an de an tot mai complet, cu fiecare margine, coltisor, si fiecare adancitura, de tarana. Coapsele se infig in femururi ca si cum s-ar sprijini pe niste coloane romanice, acceleratia gravitationala parca a devenit mai pronuntata, anii nu ma iarta, pandemia imi arata ca zborul e mai mult prin launtruri, discret si molcom, celalalt imprumutandu-i aripile ei – Zen-ului meu. Suntem mai aproape in colivie, ne ascultam muzica interioara si gusturile ei, cele noi, ma lasa sa descopar un om profund.
Sniper-ul nu mai suporta colivia. Mountain-bike-ul cu progenitorul masculin e singurul moment de refulare fizica. Cea psihica mi-o “administeaza”, in portii, mie. Portiile matinale sunt cateodata “sangeroase”, cele tarzii, spre noapte, povestesc nedumeririle si emotiile traite peste zi, sau prin cartile pe care le citeste. …. “Mami, atunci cand citesc o carte cu final trist eu plang inauntru, dar voi nu ma vedeti!”…
Mierlele s-au adaptat la convietuirea in afara coliviei si profita de mana vecinului intinsa printre zabrele, pentru a fura din palma mancarea pisicilor. Inveti ca nu doar specia umana profita de resursele la indemana fara rusine si bun simt. 
Vecinii s-au mai repliat, muzica s-a mai “stins”, intra la rand zilele de nastere facute fiecare din portiunea lui de lume, de pe planeta lui platita cu bani grei metrul patrat, insa cu auditia la comun. Cantam, pe rand, Modern Talking, Tchaikovsky, Little shark, Edith Piaf, Billy Elish, Queen, ….
Mai am o saptamana in colivia cea mica. Ziua copilului ma va elibera, in una mai mare, cu gradina si instructiuni de “manisfestare” pana si la toaleta. 
“Made the scene
Week to week
Day to day
Hour to hour
The gate is straight
Deep and wide
Break on through to the other side.”

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s