Saptamana in curs a fost o simulare e reintrarii in normal, daca normal mai poate fi numit un loc in care trebuie sa feresti apropierile, lucrurile s-au acoperit de un strat de praf ciudat de gros si de strain, miscarile devin precaute, trecutul pare sa ne fi invadat prezentul si strazile iti permit libertatea pustiului.
Obiectivitatea ne-a permis, totusi, sa luam decizii pe termen scurt, sa reclamam postura prevazatoare pentru viitor si sa decidem ca ramanem de moment la simulare. Asa ca inca ma invart intre doua colivii, pe termen scurt si cu o usoara senzatie de «libertate». 
Leusteanul din gradina mea de peste mari s-a inaltat frumos, semn ca udarea la radacina functioneaza perfect, nu ca gradinarul cel tanar ar fi facut ceva cu propriile maini. Invat incet ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea unui sfarsit de etapa minunata pentru viata gradinii si inceputul alteia, diferita, chinuita, framantata de orgolii si nimicuri in detrimentul ei. Virusul asta a facut ceva bun in perioada din urma; a lasat ceasurile udatului automat sa-si faca treaba si astazi m-am bucurat de verdele inchis, sanatos al copacilor batrani de peste 90 de ani.
De luni, paradisul din mijlocul Mediteranei intra in faza a treia, faza care presupune o mai mare libertate de miscare, lasata in mana guvernantilor locali. Daca pana recent majoritatea comerciantilor blamau turistii veniti in vacanta, astazi, in mijlocul sperieturii, inalta rugaciuni pentru deschiderea spatiului aerian si maritim. Cruda intoarcere la origini, acolo unde, inainte de venirea turistilor se puteau culege doar roscove pentru a folosi faina din pastai pentru placinte si ca mancare pentru animale, unde se culegeau maslinele si uleiul lor era folosit pentru lampi, la iluminat si in trocurile cu putinii agricultori din mijlocul insulei care produceau niscaiva alimente de-ale gurii. Politicienii insa nu s-au lovit de realitate. Continua sa isi arunce rufele murdare in fata, ascund adevarul demitand mai marii capi ai Guardiei Civile, continua pe drumul lor, neintrerupti sau opriti de nici un protest dintre multele anuntate.
Ziua copilului ne-a lasat amintirile ascunse prin strafunduri si o iesire la marginea marii, nu lipsita de un protest zgomos din masini de toate felurile, de la cele mai luxoase la cele mai normale, ducand spre Harley-uri cu muzica spargand zarile si steagurile zbatandu-se in briza Mediteranei.
Vecinii au intrat in febra revolutiei. Exista o anumita miscare a societatii venita din strafundul micilor comunitati, originata de miscarile si revolutiile fiecaruia dintre noi, transportata la suprafata de orgoliile si frustrarile personale. Apar peste tot, lipite, agatate si atarnate injurii puerile, ridicole, cateodata jenant de dezamagitoare care iti arata de fapt la ce stadiu poate ajunge un biped cu un decent nivel educativ, oameni de la care te astepti sa aiba pudoare, bun simt, respect fata de propria persoana. S-au terminat melodiile cu continut motivational, avantator, si au lasat loc resturilor de pe fundul fiecari constiinte, … s-a dus aroma si farmecul si a ramas zatul mizeriilor mascate de tamaie.
M-am revolutionat si eu trist, pe dinauntru, si am pus «orice alt nume» pentru ce s-a intamplat, … m-am pierdut intr-un pustiu steril. Ce ar mai putea scoate din noi o pandemie, un biet virus, o colivie in care nu reusim sa supravietuim modest?