Jurnal de colivie, ziua 106 dupa amenintarea coroanei …

S-au stins discutiile despre rearanjarea timpului; al meu, al lor, al nostru. Pianul o sa aiba timp liber ziua, n-o sa-l mai chinuie revolutionarul in devenire, nici Zen-ul cantaret, insa spre seara o sa-l mangaie obositi, si eu o sa urlu de prin bucatarie sa se tina de lectii si sa lase inventivitatea si lalaiala pentru alt moment. “Clar de luna” o bantuie pe adolescenta si coloana sonora de la “Rambo” pe omuletul care se incapataneaza sa ramana un bebe, in pofida faptului ca ii cresc piciorutele subtiri si-i cere mamei lui sa i le maseze la ceas de seara. 🙂 Dintre ultimele dezvaluiri din timpurile pandemiei, se contureaza si defineste clar aruncarea pietrei si ascunderea mainii autorului in cazul pensionarilor refuzati in spitale, pensionari carora li s-a retras dreptul la o sansa sau la o moarte decenta in momentul imbolnavirii. Suntem in secolul XXI, dar specia din care fac parte a ramas exact la acelasi instinct de supravietuire primar, adica la cel cu orice pret, fara a fi evoluat firesc din punct de vedere moral. Cosmetizam totul cu sarbatorirea LGTB, ne inventam o noua problema din introducerea oamenilor astora in societate, integrarea lor, cand totul ar trebui sa fie firesc si normal si problemele adevarate ar trebui sa fie rezolvate la nivel uman, moral, individual, si mai apoi la nivel de societate. Atata timp cat ne-am inchis in colivii am acceptat ca liberul nostru arbitru sa-l punem, de fapt, in mana carmuitorilor. Alegerile pe care le facem ne definesc ca societate si ne-au definit in momentul in care ne-am lasat semenii in plata sortii. Din interiorul coliviei avem scapari doar in lumea virtuala. Cerem carti pentru anul scolar viitor, platim facturi, facem cumparaturi, vorbim cu lumea din jurul nostru! Tot niste virusi ne-au scos pana la urma in lumea mare; meningococul si-a cerul obolul la oamenii mei mici. Vaccinul cel care da febra si amorteste bratele si care intensifica maraiala sniper-ului. Patetic mod de a ne incuia si descuia in propriile frici, singura cheie spre inauntru si inafara fiind virusii.Vecinii s-au ascuns prin case, colivia fiind refugiul cel mai cautat, exceptie facand zilele astea malul marii. Nici Edith Piaf nu mai poate rivaliza cu Ecaterina cea mare. Sunt la moda filmele si in curand gradina de peste mari va inlocui cu totul decoratiunile interioare, HBO-ul, Amazon Prime.De cand a inceput pandemia, in agenda adolescentei sunt “Mamasaurio”, deci mi-am castigat dreptul la nemurire. Sper doar ca regnul animal din care fac parte sa fie lasat sa piara decent.Zilele astea voi lansa pe intinderea albastra a cerului niste barcute de hartie, si-o sa le suflu zbor in panze. Poate le vor regasi peste ani oamenii mei mici, poate or face valuri in sufletul lor, poate or gasi si ei, la randul lor, un motiv de aducere aminte pentru oamenii lor mici, un suras de-o clipa in coltul gurii. Vant bun la pupa! ❤

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s