Liberare …

Sa incep cu “liberarea”?

Pai daca e asa, sa spun ca m-a distrus design-ul asta rotunjit a paginii de Facebook. Mi-s mai clasica, mai taiata in colturi si la corp si la minte, si “rotunjimile” paginilor de retele sociale imi suna a “vrajeala” labartata si cam a pagina de facut rezervari la hoteluri de pe la malul marii.

Fiecare postare ma chinuie cu un emoticon de reviste cu “Pif”, adica din acelea de pe vremea dinaintea internetului (pentru cine haladuia ca si mine printre randuri). Tare ma enervau revistele astea cu povestile lor supreflue si nu intelegeam de ce trebuie careva sa puna desene “in miscare” de parca nu mi-as fi putut inchipui eu din text cum arata moaca aceea. Las aici subiectul asta, si ma dedic zilelor de libertate prin gradina de peste mari.

Chiuveta de spalat manusitele la portita, gel, alcool, masti, supra masti, panouri suspendate, covorase dezinfectante, marea nelinistita in zare, si strada …. goala! Minunat moment din an cand poti sa spui ca te-ai reintors in viitor, cam la 1930, pe vremea la care se batucea colbul sub copitele cailor si in special a magarilor. Satul insa s-a vestit de sarbatoare; dupa mintea unora, de sarbatoare insemnand si marcaje rosii-portocalii pentru masinile rezidentilor, si muzica de prin Cuba – habanere, si steaguri cu curcubee atarnate cu mare fala la balconul primariei, si saracul sfant al satului rastignit de spaima in Rai dupa elucubratiile oficialilor din zona. Pandemia a lasat urme adanci in judecata multora dintre noi, insa gradina mea de peste mari se afla acum la marginea unui sat macinat de poftele de marire a unui grup de “politicieni moderni”, fara ca termenul sa insemne ceva bun.

Pisicile mieunacioase m-au primit unduindu-si languros coditele, am ochit vreo doua merisoare de vara ramase “indiferente” pe o cracuta din marul cel scund si indesat, am furat de la marginea stratului leustean mirositor a telina si curry, m-am fosnit cu mila printre frunzele de la caisii goi de fructe, am mangaiat niste rosioare lunguiete si fain mirositoare asa cum numai rosioarele stiu a mirosi. Si mi-am infipt privirea in tartacutele pline de “bube” aparute sub portocalul sangeros de langa marginea de piatra care separa orizontul albastru de pamantul rosu de sub picioarele mele.

Mi-a fost dor de colivia mea, de timpul meu, de spatiul meu, de nebanuita pauza din mijlocul primaverii cu ai mei. Si totusi mi-a fost bine acolo, in mijlocul gradinii, cu toata intinderea aceea de aer fara ziduri, de spatiu nelimitat decat de peretii muntilor din stanga coastelor mele.

A naibii masca de protectie si masuri de delimitare sociala! Sa traiasca liberarea si tomorow land-ul, ca de trecutul apropiat, ala al societatii (nu al fiecaruia, personal), mi se cam face lehamite.

Chapeau bas coliviei!

Responder

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión /  Cambiar )

Google photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google. Cerrar sesión /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión /  Cambiar )

Conectando a %s