Nu m-am mai oprit din gesticulat si porcait de o buna bucata de timp. S-au intamplat o groaza de lucruri peste tot pe glob, insa Trump, Boris si nenea al mare al Rusiei sunt niste surse infinite de stiri si actiuni care mai de care mai lipsite de noima, de inteles, de bun simt, invaluite in formol politic urat mirositor.

Cursul vietii aici, pe planeta albastra, devine cinic, hotarat sa altereze complet traiectoria oricarei ordini firesti (daca firesc inseamna raportul la directia de pana acum), alterand implicit si logica sau maniera de gandire a oricaruia dintre noi intr-un mod in care ajungi sa te intrebi ce e corect, ce nu, ce e firesc si normal si ce nu,  impletindu-se urat cu manipulari grosolane la care trebuie sa faci fata zi de zi. Exista anumiti factori care ajuta la denaturarea cuvintelor, naturii unui lucru, unui principiu sau a unei realitati, si multi dintre acesti factori bombardeaza permanent ecranele noastre.

Cine a ales din pespectiva unei autoizolari sa renunte la aceste ecrane sau sa limiteze accesul la ele, poate va supravietui intr-un mod decent fara a fi partas la o agonie care nu se mai termina si care manjeste de teama, ura si neliniste tot ce atinge. Cine nu, ma tem ca va cadea in capcana miscarilor de toate felurile si genurile, fara a-si pune intrebari la nivel personal, si mai ales folosind propriul filtru la nivelul inteligentei  emotionale si educative.

Zilele din urma au adus schimbari majore, tendinte de crestere sau scadere económica intr – o zona geopolítica sau alta in functie de cum evolueaza raspandirea virusului, asumarea unor masuri confuze, dezordonate in incercarea de a opri contagierile, pe plan national  reusindu-se exact contrariul  a ceea ce s-a incercat a face.

Au trecut trei saptamani in care am vazut cum pica o intreaga industrie aeronauntica, trasa la fund de sectorul turistic si de masurile de tranzitare adoptate de tarile din Europa si de pe alte continente. Imaginea avioanelor de transport civil depozitate in desert, acolo unde nu costa atat de mult stationarea sau scoaterea lor din circuit, sclipind in soarele arzator, iti da senzatia de pierdere a unei etape dintr-o civilizatie, o intorsatura violenta si radicala impusa traiectoriei unei specii.

TikTok – reteaua de socializare care a luat amploare in ultimii ani si care are capital chinez intra in vizorul bufonului Donald Trump in momentul in care lupta in timpul pandemiei se da nu doar la nivel medical pentru iesirea din criza, ci si la nivel geopolitic unde fiecare incearca sa iasa “cum poate” din nisipurile miscatoare in care ne afundam datorita stagnarii economice. Dinamica jocului e acum, mai mult ca oricand pe plan financiar, incercandu-se acapararea de capital prin toate mijloacele.

In Liban se aprind “timid” tortele pentru deschiderea unui front. Interese pentru, vorba @Ralucai “, o batatura in  care numai atunci când nu vrea armata israeliană nu intră să joace ursu cu Hezbollah sau cu palestinienii.” E mult mai mult decat se vede la suprafata. Conflictele se intretin si se isca pentru a se castiga teritorii, unde Iran si China de o parte si Israel si America pe de alta parte isi disputa suprematia, fac jocuri murdare, intorc lumea pe dos, din nou.

Nu stiu nimic despre speculatii si lovituri indirecte in anumite zone pentru crearea unui hábitat propice unor influente sau altora, insa din ingenuitatea personala imi dau seama ca intotdeauna va exista cineva ca sa zgandareasca buba acolo unde popoarele nu sunt unite, ci mai degraba au ramas la nivelul comunitatii organizati in clanuri si triburi religioase, in scopul obtinerii de beneficii.

Dupa 75 de ani, in plin proces pandemic, in plina isterie la nivel mundial, ne mai amintim de atrocitatile gravate in gena istoriei. Hiroshima si Nagasaki si un pact de no proliferare a armelor nucleare stau dovada ca a existat un cataclism nuclear. Fat Man si Little Boy au omorat pe loc 180.000 de persoane. Moartea avea un nume si viata era o cifra, doar.

Nu departe, mai prin nord, pe langa Moscova lui nenea Putin, se coace un fel de revolutie in strada. Nume vechi precum Lukashenko, la al saselea mandat dupa niste alegeri mai mult decat dubioase, cere ajutor Rusiei intr-o disperata incercare de a opri un nou “Maidan”. Dinozaurii comunismului reusesc sa devina nemuritori si cateodata sa faca valva in lumea Occidentala, semn ca ADN-ul dumnealor reuseste sa se cloneze permanent sub lupa ingineriei politice.

Mai nou, revin practicile de tip KGB-ist, alea de prin fílmele cu spioni si inveninari. Nu se mai pot abtine sa o faca la nivel fictiv sau doar in dimensiunea aceea obscura in care se fac jocurile de putere. De prin 2006 cand incepura la vedere cu Livtinenko, s-au gandit ca tot tine de latura psihologica implementarea fricii, acel sentiment abstract care face atat rau in randul tuturora si sapa incet dar sigur fundatiile mintilor oricarui om, oricat de intreg si puternic  ar fi el. Ultima victima mediatizata, cea care readuce cu ea teama de intuneric, de frig, de foamea aceea care erodeaza viscerele si mintea in cautarea unui gram de  serotonina, care ne vajaie pe la ureche vanturile reci ale comunismului, e Alexei Navalnii. Lumina este mai puternica acolo unde intunericul invaluie totul in jur. Eroii se numara la revolutii, in razboaie, pe campurile intinse ale protestelor innabusite in sange si cel mai sigur, in cimitire.

Au inceput pregatirile pentu noul an scolar; … o mare de lacrimi pentru intreaga breasla de profesori din Spania. Vara a curs frumos si linistit pana acu’, briza facandu-ne sa uitam ca pana si cea din urma vacanta se termina, ca nimic nu-i pentru totdeauna si pragul al de sus incepe sa coboare sistematic spre capul nostru pe masura ce se apropie septembrie. Video conferintele cu parintii au dezvaluit scenarii. Viitorul copiilor nostri se desfasoara in scenarii, ipoteze, incercari si presupuneri. Discursul a inceput cu “oricare dintre scenariile pe care vi le propunem pot fi schimbate si rectifícate in functie de evolutia pandemiei la nivel local, si de masurile luate de consiliul educatiei, in orice moment”.  Deci innotam in ape tulburi, orbecaim la nivel academic, pastorim incert turmele viitorului, masele cu potential electiv.

Pinul din apropierea dormitorului meu, unul dintre cei mai batrani din palcul celor care imi “ingrijesc” deschiderile spre lumina, vara aceasta s-a gandit ca-i mai bine sa se retraga. Peste jumatate de metru de diametru la cercuri a decis intelept ca drumul lui spre senin, acolo unde impunsese vreo 40 de metri de albastru (masurati “ochiometric”), s-a incheiat. Am descoperit intr-o dimineata, ca toate acele lui erau uscate, ca plecase de printre noi si se itea spre patul meu un corp fara suflet. Astazi, cand m-oi intoarce, n-oi mai gasi nici corpul. Au venit de dimineata sa-l doboare si eu n-oi mai ramane decat cu mirosul de rasina in nari, vreo cateva zile.

Istoria se scrie anevoios si urat zilele acestea. Anul pe care-l traim ne impune o anumita resetare a asteptarilor pe termen lung si chiar si a acelora pe termen scurt. Absenta libertatii de orice natura implica un curaj enorm spre introspectie si crearea unui spatiu interior pregatit sa inmagazineze propriile orizonturi. Planurile se scriu pe listute de “post-it” configurandu-ne zilele de cand urca soarele pe cer, cel mult pana cand coboara. Prasesc straturile de cuvinte pentru primavara viitoare, ca iarna-i lunga si se intorc deja pasarile calatoare.

Hai la mure, …. muuureeeeeeeee!